Descriere - iarnă tristă la țară

O compunere despre o iarnă tristă la țară. Descrierea are în vedere aspectele negative ale unei ierni geroase, care se așterne peste hotarle unui sat.

Sentiment mai mare de încremenire și de somn profund, decât cel transmis de peisajul monoton al unei ierni geroase de țară, nu există! Printre casele împrăștiate pe ulițele pustii, tristețea, urgia naturii, oboseala și chinul s-au îmbrățișat pentru a forma o atmosferă de nerespirat.

E posomorâtă și respingătoare iarna la țară, atunci când crivățul viforos împrăștie urlete peste câmpiile dezolante, când norii grei sau ceața irespirabilă întunecă cerul cenușiu sau când ploile dese și reci desfundă măruntaiele pământului. Iarna, o apariție hidoasă, face ca țarina să fie goală și năpăstuită, dumbrava uscată, iar plugarul trândav să se ascundă în adâncimea caselor încălzite peste măsură.

Ce întunecime încărcată de groază sunt lungile nopți de iarnă! ce de șoapte fioroase scoate natura chinuită de cruda iarnă! Vântul vâjâie și gâjâie ca niște jalnice glasuri ce suspină din depărtare; ploaia lovește cu o întărâtată stăruire în pereții și în ferestrele căsuțelor cufundate în adormire. Obloanele caselor, aflate la cheremul viforului, se clatină și scârțâie pe țâțânile ruginite. Scârțâitul neîntrerupt alungă orice gând pozitiv pe care l-ar putea avea un om despre frumusețea iernii.

Singure vietăți aflate în mișcare sunt focul care bubuie și trosnește în sobele încinse, și din când în când câte o pasăre de noapte gonită din adăpostul său, de răsuflarea aspră a crivățului. În urma zborului său pasărea scoate un țipăt sfâșietor și tânguit.

Într-o puternică comuniune cu văitările firii, mintea omului se pune pe cugetări amărâte, iar fantezia plăsmuiește fantasme care prevestesc nenorociri și tot ce e trist în viață, toate greutățile apuse, toate temerile ce stau să vină se răsfrâng ca întunecimi sângerânde în oglinda tristă a inimii.

O zi frumoasă de iarnă la munte

O compunere despre o scurtă excursie la munte, iarna. O zi în care bucuriile iernii înseamnă joc în zăpadă, săniuș și om de zapadă.

Iarna la munte

Este o iarnă deosebit de frumoasă și bogată în zăpadă. A dat Dumnezeu zăpadă cu nemiluita, încât totul pare desprins dintr-un basm. Din dorința de a profita cât mai mult de iarna frumoasă ce-și așternuse mantia alba la picioarele noastre, împreună cu fratele și vărul meu am plecat la munte.

Am ajuns acolo spre înserare, exact la timp pentru a observa soarele palid cum asfințește după crestele munților troienite cu zăpadă strălucitoare. Dinspre pădurea ce acopera muntele se auzeau vuiete asurzitoare. Am intrat în cabană cu gândul la ziua următoare.

Ne-am trezit de dimineață și ne-am echipat în grabă  pentru a prinde un loc pe pârtie. Sus pe munte o mulțime de oameni gălăgioasă din cale afară se bucura de zăpada pufoasă. Unii erau cu sănii, alții cu schiuri, dar tuturor li se putea citi pe față încântarea. Ne-am alăturat lor, bucurându-ne la rândul nostru de stratul generos de zăpadă care era așternut pe pârtie. Privind în sus am observat că cerul e ca leșia și cu siguranță va începe să ningă din nou mai târziu. Am profitat de vremea bună de joacă și am stat pe pârtie până pe înserate.

Înspre amurg, când ne întorceam spre casă, pe un colnic, am făcut un om de zăpadă cât mine de mare, dar drăgălaș foc. L-am lăsat să vegheze asupra troienelor, să nu se topească până a doua zi, iar noi am intrat în cabană. Înăuntru, buștenii înghesuiți în soba mică trozneau înfundat, semn că nu vom avea parte de frig peste noapte. Afară, vântul sufla cu putere, iar șuieratul iernii pusese stăpânire peste întreg peisjul. Într-un final am adormit, cu gândul la ziua frumoasă pe care am petrecut-o, dar și cu regret că a doua zi ne vom întoarce spre casă.